O nevoie constantă în viață

În timp ce se termină ultimele bucăți de curcan, iar hârtia de cadouri este strânsă, încep să reflectez la vacanța de Crăciun care a trecut la fel de repede pe cât a venit. Este ușor să fii în „starea de vacanță.” Scazi nivelul activității; te relaxezi, poți dormi până târziu; nu îți este teamă să spui ce-ți vine în minte când întâlnești oameni noi.

Vacanța nu este perioada din an pe care, noi care venim dintr-o țară relativ bogată, o asociem cu nevoie, cel puțin nu când vine vorba despre noi înșine. Avem o mulțime de mâncare, mai multe jucării și jocuri decât copiii le pot testa în toată vacanța – nevoia pentru ceva mai mult aproape că nu-ți trece prin minte, poate doar nevoia de a da ceva din lucrurile pe care le avem.

Nevoie, „în vacanță?”

Gândindu-mă la momentele unde puteam să fiu mai trează și să „prind” gândurile mele, înainte ca ele să se materializeze în cuvinte pe care acum le regret, ceva mi-a trezit mintea. În această vacanță de iarnă, unde trupul s-a relaxat și a putut savura toată starea festivă de peste tot, fără să realizez, mi-am lăsat și duhul să se relaxeze și, astfel, am lăsat sufletul să preia controlul. Cu alte cuvinte, nu mai eram în nici un fel de nevoie; eram „în pauză” cu dorința mea personală de a-mi trăi viața înaintea lui Hristos – locul unde Îl las pe El să lucreze la mine, ca ceva nou să se manifeste din mine, în loc de vechea natură.

„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” Matei 5:6.

„Pentru că zici: "Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic", şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol …” Apocalipsa 3:17.

Gândindu-mă în spate la momentele și domeniile unde puteam să mă comport mai bine, realizez cât de important este să rămân continuu într-o stare de nevoie, dacă dorința mea este să schimb natura mea nenorocită pe care am moștenit-o. (Romani 7:18-25) Pot, foarte simplu și totuși foarte trist, rămâne aceeași persoană care sunt acum, dacă nu realizez că am nevoie de ceva nou – dacă nu îmi văd lipsurile. De exemplu: lipsurile în relația cu ceilalți din jurul meu – dacă nu sunt trează să ascult ce Dumnezeu vrea să-mi spună în acele situații, atunci reacțiile mele vor fi cele care provin din felul meu natural cu tendințele păcătoase sau, în cazul cel mai fericit, o variantă de-a mea mai veche, cu îmbunătățirile făcute până la un anume punct. Însă Dumnezeu promite total altceva – eu pot deveni o creație nouă!

„Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare?” Isaia 43:18-19.

Să primesc din natura divină care mi-a fost promisă prin Isus, este o țintă incredibilă, pe care știu că încă nu am atins-o, de aceea, aceasta înseamnă că nu pot să fiu mulțumită cu starea în care sunt. (2 Petru 1:4). Trebuie să fiu într-o nevoie continuă ca ea să mă propulseze în dezvoltare, curățire și sfințire!

O rezoluție nouă

Îmi vine în minte o imagine care mă îngrozește:mă imaginez exact peste un an, stând aici în decembrie 2017, confruntându-mă cu aceleași lupte, având exact aceeași natură cu exact aceleași cantități de tendințe și domenii rele ca azi. Însă această imagine mă trezește ca să fiu mai atentă ca să primesc lumină, descoperire și dezvoltare în viață (Efeseni 1:17-19) și să văd „bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi.” (Efeseni 1:18)

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” Matei 5:3.

Cu apropierea noului an, intru în 2017 cu o decizie de a fi într-o nevoie constantă și conștientă „Ce pot face mai mult. Ce pot face mai bine?”

„El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici. Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.” Isaia 50:4-5.