Părăsirea zonei de confort mi-a deschis ochii

Acum câțiva ani m-am angajat la un job nou care necesita o relocare într-o țară nouă. Înainte să mă mut aveam o mulțime de idei despre cum urma să fie.

O schimbare binevenită?

Acasă fusesem foarte implicată în lucrarea cu tinerii - organizam activități, eram în mod regulat la proiectele de voluntariat. Făceam parte dintr-un grup de prieteni pe care-i știam de mulți ani și cu care am lucrat mult timp împreună. Toate acestea m-au ținut ocupată, lucru pe care-l agreeam. Mă simțeam confortabil.

Dislocarea mea din acel loc a fost dificilă, dar eram încântată să întâmpin noi experiențe. Deși nu aveam așteptări mari, nu a trecut mult timp până când am realizat că nu urma să fie un proces fără complicații.

Voiam să iau iau responsabilități în noul grup de tineri, parcă nu era nevoie de mine aici la fel ca înainte. Încercam să înțeleg noua cultură și să cunosc pe noii mei prieteni în timp ce încercam să mă acomodez și cu noul job. Peste toate acestea, mai adaugă și cam șase luni de zile înnorite cu prea mult timp liber de gândire. Nu e o prezumție rea să spui că nu aveam cel mai bun timp din viața mea.

Regresam în viață?

Am început să pun la îndoieală decizia de a mă reloca. Mă simțeam de parcă am regresat în viața spirituală deoarece deodată vedeam toate aceste lucruri în interiorul meu pe care nu le cunoscusem înainte. Poate că nu eram acea persoană bună, voitoare, plină de grijă și fericită care mă arătam. Poate că eram dispusă să fiu fină și fericită doar în termenii mei? Dar cum poate fi cineva fericit după termenii altor persoane? Viața mea se schimba continuu, iar dacă fericirea mea trebuia să se raporteze la situația mea pământească, atunci mă aștepta un carusel emoțional.

Nu voiam ca lucrurile să continue așa. Știam că nu urma să rămân în acest loc nou pentru totdeauna și nu voiam să-mi pierd timpul fiind nemulțumită.

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8:28.

Având foarte mult timp liber de gândit am realizat că era bine pentru mine să fiu scoasă din mediul meu familiar și din viața mea confortabilă. Am început să mă gândesc de ce eram mereu prezentă la voluntariat și când era vorba despre a organiza activități? Provenea puterea motoare din dragostea pentru Isus sau doar pentru că îmi plăcea să fiu mereu preocupată cu ceva? Acasă era simplu să presupun că eram într-o stare spirituală bună doar pentru faptul că aveam toate acele responsabilități. Dar fără ele, am realizat că trebuia să-mi întăresc relația mea cu Isus și să aleg dacă voiam să am această viață bună în exterior sau dacă voiam să-L iubesc pe Isus să nu fie nicio altă cale care să mă intereseze decât să trăiesc pentru El. (2 Corinteni 5:14-15).

O reevaluare

Aceste situații noi au adus atât de multe tendințe în mine - lucruri despre care înainte consideram că le schimbasem, sau pe care nu consideram că le am; lucruri precum: iritație, nemulțumire, nesociabilitate, descurajare, complexe de superioritate. Nu mi-a plăcut să văd toate aceste lucruri ieșind la suprafață, iar pentru o vreme am aruncat vina asupra situației - „dacă lucrurile s-ar schimba …”

Dacă sunt sincer, sunt destul de multe dăți când mi-m dorit să nu mă fi mutat, pentru că îmi plăcea viața mea veche și confortabilă. Poate nu e un gând atât de nefiresc pe care să-l ai când ajungi în fața provocărilor. Dar apoi m-am gândit la Isus și la atitudinea Lui.

„Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: 'Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.'” Matei 26:39. Dacă Isus putea avea această atitudine înainte de încercările extreme prin care urma să treacă, nu puteam și eu să gândesc la fel?

Sunt lucruri prin care Dumnezeu ne trece ca să ne zdrobească și să putem vedea natura noastră, iar astfel să putem progresa pe calea pe care El a menit-o pentru noi. Eu trebuie să văd că doar prin faptul că trec prin aceste situații nu îmi aduce niciun progres, ci trebuie să-mi recunosc păcatul și să-l curățesc, altfel situațiile vor fi irosite. Dacă nu mă ocup de păcatul din firea mea pe care-l văd acum, atunci el va apărea din nou și din nou.

Puterea recunoașterii de sine

Când văd păcatul din firea mea, într-un final, atunci este momentul oportun pentru Satan să semene gânduri de descurajare. El șoptește lucruri precum: „Ești mult mai rea decât toți ceilalți, nu ai făcut niciun progres, nu vei obține niciodată biruință asupra păcatului. Ar trebui să cedezi imediat.” Dar toate acestea sunt doar minciuni!

Nu regresam în viața mea spirituală doar pentru faptul că vedeam o parte nouă din mine. Acea parte din mine a fost mereu acolo, dar a fost nevoie de o schimbare a situației ca să o observ. Este plin de speranță, pentru că în felul acesta Dumnezeu îmi arată că nu a renunțat la mine - și îmi permite să văd toate aceste lucruri!

Constă o putere enormă în a putea recunoaște: „Da, așa sunt eu și știu că nu este bine!”, pentru că doar atunci pot omorî păcatul pe care-l găsesc în interiorul meu.

Nu trebuie să doresc ca situațiile să dispară; nu așa Își va termina Dumnezeu lucrarea în mine, ci când sunt rapidă să recunosc adevărul despre mine și să cer ajutor de la Dumnezeu, atunci El mă poate ajuta să progresez către ținta mea - de a ajunge asemenea lui Isus.

„…Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. …” Filipeni 1:6.