Pierderea lui Joe

Dimineața lui 10 iunie 2010 a început ca orice altă zi obișnuită. Nu aveam de unde să știu că acea zi urma să ne schimbe viețile pentru totdeauna. Un telefon primit după-masă de la un spital apropiat ne-a adus vestea pe care niciun părinte nu vrea s-o audă. Prețiosul nostru fiu de 21 de ani, Joe, fusese implicat într-un accident de mașină fatal. Nu puteam să procesez cuvintele soțului meu când mi-a spus încet, cu o voce tremurândă, că l-am pierdut pe Joe. Doar când am stat tăcută la spital în fața copilului meu neînsuflețit, fără niciun fel de desfigurare pentru un astfel de accident, am început să realizez ce se întâmplase.

Cum tratezi durerea și pierderea?

Așa a început călătoria familiei noastre spre a gestiona durerea și pierderea noastră. Uitându-mă înapoi, pot observa cum Dumnezeu mi-a pregătit inima pentru moartea lui Joe, deși nu eram conștientă de asta. Dar, bineînțeles că a fost un șoc enorm când fiul meu a murit.

Îmi amintesc cum, în momentul brut al șocului am simțit de parcă o sabie fusese înfiptă în inima mea - atât de intensă era agonia. Nu am putut vărsa nicio lacrimă; am putut doar să gem. Dar chiar și în acea stare, am simțit că Isus era foarte aproape, ca și cum brațele Lui mă strângeau tare. Cred că Isus a stat lângă mine în primele nopți, pentru că am dormit ca un bebeluș, în ciuda stării mele de suferință. Am simțit de parcă cerul se deschisese deasupra mea și eram înconjurată de îngeri. Sunt foarte recunoscătoare că Dumnezeu a fost prezent acolo pentru noi! Aceste cuvinte au devenit realitate: „…Domnul a dat şi Domnul a luat - binecuvântat fie Numele Domnului! ” Iov 1:21.

Pot spune că, deși suferința și durerea erau mari, iar șocul unei morți bruște ne-a răsturnat toate aspectele vieții, moartea fiului meu a fost cea mai frumoasă experiență pe care am avut-o. Cerul a fost foarte aproape! Cei mai apropiați prieteni au fost și ei o mângâiere imensă, împărtășind și ei durerea și ajutând și sprijinindu-ne în toate felurile. Familia noastră a fost învăluită în dragoste și grijă, atât din partea lui Dumnezeu cât și a mai multor persoane.

Dumnezeu nu greșește

Ne-a devenit repede foarte clar, când am auzit de moartea lui Joe, că Dumnezeu nu greșește și că El a considerat că Joe era gata să fie luat. Ca mama lui, nu am dorit niciodată ca el să se întoarcă pe pământ și nici nu am contestat conducerea perfectă a lui Dumnezeu de a-L lua la El. Dumnezeu l-a luat acasă la El tocmai la momentul potrivit. Exact cum se culege un fruct copt dintr-un pom, așa l-a cules dumnezeu pe Joe de pe acest pământ. Acest gând ne-a adus pace în inimă și suflete.

Joe ne fusese dat ca un dar de la Dumnezeu. Moartea lui ne-a făcut să realizăm și mai mult că copiii noștri nu ne aparțin, ci sunt ai lui Dumnezeu. Când Dumnezeu l-a luat pe Joe, El doar luase ce-I aparținea Lui, încă de la început. El ni l-a oferit frumos pentru o perioadă, iar acum, într-un fel, noi i l-am predat înapoi Creatorului Său. Mi-am amintit de Ana din primele timpuri. Ea s-a rugat la Dumnezeu pentru un copil, iar exact după cum a promis, I l-a predat înapoi Domnului pentru a sluji cu Eli în templu. Mă întreb dacă și ea a experimentat un amestec de tristețe cu bucurie, așa ca mine. Tristețe la gândul că fiul meu a plecat pentru totdeauna, dar în același timp, bucurie la gândul că el este acum în siguranță în ceruri, pentru totdeauna!

Viața lui Joe

Joe își trăise bine viața lui scurtă. Se predase total lui Dumnezeu ca adolescent și a devenit un exemplu pentru toți cei care l-au cunoscut. Îl iubea pe Dumnezeu din toată inima lui! Un prieten care-l cunoștea bine ne-a scris aceste cuvinte după moartea lui: „Binecuvântată este memoria celor neprihăniți – Joe. Fericiți sunt cei cu inima curată – Joe. Fericiți sunt cei care au foame și sete după neprihănire – Joe. Fericiți sunt cei care nu umblă în sfatul celor nelegiuiți – Joe.” Un alt prieten drag l-a descris pe Joe ca un băiat tânăr hotărât, arzător, harnic, cu o inimă întreagă și fierbinte pentru Dumnezeu.

Deși familia noastră l-a cunoscut pe Joe ca un băiat tăcut și fin, el adevenit un creștin curajos și dedicat - un instrument al lui Dumnezeu, care nu se temea să-și apere credința, să lupte pentru curăție la școală și oriunde se afla. Fervoarea inimii sale i-a adus un dispreț asupra vieții lui din partea unora, însă o admirație profundă și respect în inimile oamenilor temători de Dumnezeu.

Joe a căpătat putere în viața lui prin a se hrăni cu Cuvântul lui Dumnezeu. Putea fi găsit citind interesat literatură care-l inspira să devină o persoană mai bună. A petrecut timp citind biblia și rugându-se pentru sine și pentru alții. După moartea sa, am găsit biblia lui deschisă pe pat, împreună cu un caiețel mic unde erau scrise multe nume care erau de mai multe ori bifate - era „lista lui de rugăciune.”

După moartea sa, am fost foarte impresionați să auzim mărturii de la tineri și bătrâni despre cum Joe le atinsese și influențase viața într-un fel sau altul. Avea un ochi deschis și putea arăta compasiune sinceră pentru copii și tineri, pentru bătrânii cu dizabilități, pentru cei care aveau o minte fragilă sau care erau pur și simplu nebăgați în seamă. Îi încălzea venindu-le în întâmpinare cu cuvinte de încurajare sau fapte pline de bunătate.

Dumnezeu a făcut o lucrare profundă și rapidă în viața lui Joe, pentru că el era smerit cu inima. Era și plin de duhul de credință în viața lui! Cu puțin înainte de moartea sa a scris unuia dintre prietenii lui: „Trebuie să fiu întemeiat și înrădăcinat în smerenie. Noi suntem așa de slabi ca oameni - avem nevoie de frică de Dumnezeu. Dumnezeu este atât de bun că vrea să facă o lucrare extraordinară în noi - cei care am fost sclavi ai păcatului. El ne va transforma total și ne va da ce avem nevoie ca să ajungem la țintă. La final, vom sta în picioare pe Muntele Sion, împreună cu Isus și cu toți sfinții care au luptat aici pe pământ și vom cânta cântarea nouă. Va reuși!”

După moartea lui, unul dintre prietenii apropiați ai lui Joe ne-a scris aceste cuvinte: Joe a înțeles că El era casa lui Dumnezeu: o casă care a provenit de la Dumnezeu și care trebuia predată înapoi Lui. Joe s-a oferit voluntar lui Dumnezeu într-un asemenea grad încât acum Creatorul l-a primit înapoi la Sine. Voi urma mereu acest exemplu.”

Privind înainte …

Moartea lui Joe m-a schimbat în multe feluri și m-a învățat multe lucruri valoroase. Mi-a înmuiat inima față de alți oameni și mi-a dat o dorință de a mă bucura cu cei ce se bucură și să plâng cu cei care plâng. Mi-a dat ochi noi să văd cât de prețios este fiecare copil și nepot de-al meu. Mi-a oferit o privire lungă a eternității și o dorință de a face orice este nevoie ca să lupt pentru fiecare dintre ei, ca și ei să ajungă unde este Joe acum. M-a făcut să vreau mai mult ca niciodată să folosesc fiecare oportunitate pentru bine, să birui păcatul, pentru că viața este atât de scurtă. M-a făcut să realizez că nu am de ce să-mi fie frică, chiar dacă aș pierde un copil, căci Dumnezeu este cu noi prin toate lucrurile! Faptul că Dumnezeu poate lua un lucru care este groaznic de tragic și să-l transforme în ceva atât de frumos m-a făcut să-mi pun toată încrederea în El. M-a făcut să realizez că niciodată, niciodată nu trebuie să contest ceea ce Dumnezeu îmi trimite în drum. Căile și gândurile Lui sunt mult mai înalte decât ale mele. El știe ce este cel mai bine pentru mine! Calea Lui este perfectă. Moartea lui Joe mi-a dat o conexiune către eternitate și cer, pe care nu o aveam până atunci. Mă gândesc la cer; mă gândesc la cum va fi să-l întâlnesc pe Joe într-o zi, dacă sunt credincioasă în viața mea de pe pământ.

Flacăra plăpândă a lui Joe s-a stins aici pe pământ, dar el va străluci veșnic în locuințele cerești. Este o consolare să mă gândesc că Joe este în acel mare nor de martori care ne încurajează în lupta credinței noastre.

La șase ani după moartea lui Joe, am pierdut-o pe fiica de 32 de ani. Putem mărturisi că Dumnezeu este credincios. El ne-a purtat întreaga familie printr-o altă pierdere și tristețe.