Principalul motiv pentru care tu nu ai făcut progres în viața ta de creștin

Tu ai fost un creștin ani al rând și totuși simți că nu ești deloc mai aproape de a experimenta o viață adevărată cu Dumnezeu. De ce este asta?

Cea mai mare barieră către progres este ceva care este îngropat foarte adânc în natura ta omenească: mândria. Mândria este așa de aproape că nici nu ne dăm seama cât de mult din ceea ce facem de-a lungul zilei este motivat de aceasta.

Dar noi putem recunoaște mândria atunci când credem că noi înșine știm mai bine decât ce este clar scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când noi ne găsim mai mult preocupați cu apărarea la ceea ce cred oamenii despre noi decât cu adeevărul despre noi înșine. Atunci când ne întrebăm dacă oamenii ne apreciază mai puțin decât „merităm”. Noi dăm pe dinafară de iubire de sine.

De asta este așa nespus de important pentru noi să realizăm că Dumnezeu nu poate să facă nimic cu noi până când noi nu suntem una cu El cu voia noastră liberă. Noi trebuie să lăsăm la o parte mândria, cu toate gândurile noastre despre ce este cel mai bine și să ascultăm vocea lui Dumnezeu în viețile noastre. Dacă noi facem asta, în adevăr și cu toată inima noastră, vom auzi că Duhul Sfânt ne va învăța să fim mici în ochii noștri proprii, (Romani 12:6). El ne învață să avem o gândire pentru a sluji, nu a fi slujiți. El ne învață să facem voia noastră proprie și poftele dispar, în loc să așteptăm ceva de la ceilalți. Creștinitatea este „a da”; păcatul este „a cere”.

Gândește-te la cel mai mare model de urmat pe care îl ai în viața ta de creștin; cei din partea cărora ai experimentat bunătate și dragoste. Cum o pot ei avea așa, în timp ce tu încă să te chinui să arăți dragoste ceilorlalți, în special oamenilor care nu au fost așa de drăguți cu tine?  Este oare din cauză că ei umblă în smerenie, și, în acea smerenie, Dumnezeu poate lucra cu ei să facă voia Lui.

A recunoaște mândria

Cum știu că cedez mândriei mele? Îmi dau seama atunci când aleg să nu îi încurajez pe ceilalți. Evit să vorbesc deschis și sincer cu ceilalți din cauză că permit să mă simt iritat și agitat atunci când sunt în jurul lor. Nu mă bucur atunci când le merge bine prietenilor sau familiei, ci în loc, cedez sentimentelor de gelozie care se învârt în interiorul meu. Nu experimentez prietenie și părtășie adevărată pentru că simt că eu am deja toate răspunsurile de care am nevoie.

Pe scurt, eu știu că sunt plin de mândrie atunci când continui mă bazez pe propriile sentimente, experiențe și emoții să-mi conducă viața, în loc să îmi găsesc rolul pe care Dumnezeu vrea să îl joc.

Eu știu că sunt plin de mândrie atunci când continui mă bazez pe propriile sentimente, experiențe și emoții să-mi conducă viața, în loc să îmi găsesc rolul pe care Dumnezeu vrea să îl joc.

Ca și creștini, este extrem de important pentru noi să ne recunoaștem nevoia. Noi nu Îl putem lăsa pe El să ne cârmuiască, atâta timp cât noi nu simțim că avem nevoie de Dumnezeu în viața noastră. Fără o nevoie, noi devenim satisfăcuți și mulțumiți cu ceea ce am făcut. În loc de a fi treaz și vigilent împotriva păcatului, noi lăsăm ca lucrurile să alunece.

Un război împotriva la „eu”, „mie” și „al meu”

Noi trebuie să ne păstrăm în această nevoie împotriva propriei noastre mândrii! Nu lăsa ca „eu”, „mie” și „al meu” să îți conducă viața! Când noi, mai întâi de toate ne slujim nouă înșine, atunci noi pierdem o slavă incomparabil mai mare care vine din   a-L sluji pe Dumnezeu. Să alegi să Îi slujești lui Dumnezeu în toată smerenia îți aduce roadele Duhului: dragoste, bucurie, pace, bunătate și toate acestea ne permit nouă să ne trăim viețile demne de creștini aici pe pământ. Apoi, și numai apoi, putem noi să simțim că facem pași spre a ne apropia mai mult de chemarea noastră cerească.

Cum va fi cu mine mâine, săptămâna viitoare, luna care vine, anul viitor? Asta decid eu: ori aleg să ascult de îndrumarea lui Dumnezeu și trăiesc în smerenie – sau să cedez mândriei mele.