Roagă-te să fii umplut cu o dorință de a faca binele

O situație recentă m-a făcut să îmi pun o întrebare foarte importantă: Ce fac atunci când sunt ispitătă la păcat și realizez că nu am „chef” să o birui? Ar fi mult mai simplu să păcătuiesc pur și simplu. Vreau să-mi fac voia proprie. Vreau să fac ce vreau.

„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” Romani 7:18.

Agrumente rezonabile

Fără îndoială, toți am fost ispitiți să facem lucruri despre care deja știm că sunt rele. Ispita poate fi foarte tare; argumentele lui Satan vin sub eticheta „rezonabile” – și par să fie foarte convingătoare. Păcatul la care suntem ispitiți nu mai pare atât de păcătos.

Poate cineva a spus sau a făcut ceva ce m-a rănit și simt că dacă mă rog ca să birui ispita de a fi jignită, atunci acea persoană „va scăpa” – nu va ști niciodată cât de mult m-au rănit! Sau poate sunt ispitită la lenevie sau sunt ispitită să trăiesc cum îmi place – să-mi irosesc timpul cu scopuri fără sens, știind că sunt lucruri mai bune de făcut. Atunci argumentul vine: nu este chiar așa de rău, doar câteva minute și mă voi opri; trebuie să mă relaxez și eu din când în când, etc.

Acestea sunt doar două exemple. Există multe situații unde găsim păcatul din fire și realizăm că nu vrem să ne predăm voia proprie. În momente ca acestea, trebuie să mă rog să birui, dar găsesc că nu prea vreau să mă rog, pentru că vreau enorm de mult să fac lucrul la care sunt ispitită! Nu vreau să mă rog, pentru că știu că nu voi putea să fac ceea ce, de fapt, aș dori să fac! Mi-a fost greu să mă smeresc și să recunosc că acela este, de fapt, un păcat!

Găsirea cheii

Atunci am dat de o propoziție din cartea lui Esther Smith, o femei cu o credință incredibilă:

„… in anumite situații cu diferiți oameni, vedem că nu suntem plini de o dorință de a face binele. Atunci, în simplitate, ne putem ruga: „Dragă Dumnezeule, umple-mă cu o dorință de a face binele!” Știu că această rugăciune este după voia lui Dumnezeu și pot crede că am și primit această dorință, după cum este scris, ‘Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.’ Ioan 5:14-15.

Învață copiii să se roage ca să fie umpluți cu o dorință de a face binele. Noi ar trebui să învățăm să conlucrăm cu Dumnezeu în această luptă – lucrarea noastră trebuie să fie paralelă cu lucrarea lui Dumnezeu. Isus se roagă pentru noi zi și noapte, iar noi trebuie să ne contopim împreună cu rugăciunile Lui pentru noi și pentru Biserică.”¹

Este foarte clar și simplu pentru mine că în natura mea nu există nici o „dorință de a face binele.” Există ceva în mine care încă vrea să trăiască după propriul plac, iar dacă nu sunt atentă, acel păcat mic poate să înceapă să-mi contrleze întreaga viața. Știu ce trebuie să fac; mă rog: „Dragă Isuse, ajută-mă să cedez la lucrul acesta pentru Tine; știu că este greșit, dar eu sunt slabă, ca om, și firea mea vrea să fie satisfăcută. Te rog ajută-mi inima să dorească ce este bine. Te rog ajută-mă să lepăd asta! Te rog, umple-mă cu o dorință să fac doar ce este bine.”

Un verset care este foarte special de bun pentru mine este din Marcu 9:24: „Cred, ajută necredinței mele!” După ce mă rog, sunt umplută cu credință și cu putere de a birui. Asta nu înseamnă că voi fi deodată încântată să-mi cedez voia. Nu, ci înseamnă că Dumnezeu îmi va da puterea ca să o fac, indiferent de cum mă simt. Trec la acțiune în credință!

Teorie versus realitate

Este ușor – și bun și necesar – să vreau să-mi cedez voia proprie ca să fac voia lui Dumnezeu. (Evrei 10:7-9). Noi putem vrea asta în toate felurile. Teoretic, eu urăsc păcatul și vreau enorm de mult să-l biruiesc, dar când ajung în situații, aflu că trebuie să-mi predau voia proprie și nu prea vreau să fac asta.

Isus însuși ne spune: „duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Matei 26:41. Dar vestea bună este că eu nu mă bazez pe firea mea nenorocită ca să-mi dea putere. Nu, ci atunci când ajung la limitele mele, știu că am un izvor de putere din care pot să iau – iar acolo este mult mai multă putere decât în păcatul din firea mea. Când mă smeresc, și merg la această fântână și cer ajutor de la El, nu este îndoială că îl voi primi.

¹Fragment din „Rugăciunea este o armă secretă,” prima dată publicată, pe norvegiană, de Skjulte Skatters Forlag, 2012.