Rugăciunea: O armă secretă foarte puternică
Satan știe puterea rugăciunii. Prin credincioșie în rugăciune, noi putem să-i distrugem planurile lui pernicioase.
Rugăciunea este o forță. Ea atinge puteri eterne și le pune în mișcare; Îl provoacă pe Dumnezeu la acțiune. Rugăciunea reprezintă slujba interioară înaintea feței lui Dumnezeu și este slujba cea mai temută de Satan, pentru că este o forță; desfășurarea unei lucrări spirituale intense cu rezultate enorme în lucrările exterioare, vizibile.
Cea mai înaltă formă de rugăciune este lucrarea interioară, conștientă cu viziune clară, care este în armonie cu Marele nostru Preot, pentru a duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu cu Biserica Lui. Rugăciunea necesită ca trupul, sufletul și duhul să fie supuse puterii Duhului Sfânt. Ea necesită tăcere; căci doar ascultând vocea Lui, poate aceeași rugăciune pe care Isus o trimite, să pătrundă duhul nostru.
Încercările lui Satan de a te împiedica să te rogi
Pentru Satan, aceasta este un scop imperativ – să te împiedice să te rogi. Rugăciunea îi ia puterea, îi sabotează planurile și îi distruge împărăția. El îți umple trupul, sufletul și duhul cu neliniște. Trupul îți este obosit, mintea neconcentrată iar duhul tău este deprimat. Toate acestea sunt lucrările lui Satan pentru a te opri din a te ruga.
Când îngenunchezi, vezi că trupul tău nu vrea să fie pe genunchi. Tot trupul protestează cu neliniște; te foiești puțin, iar apoi te ridici. Satan a câștigat victoria prin trupul tău. Trupul tău trebuie să fie sfânt și o jertfă plăcută lui Dumnezeu. Trupul trebuie ținut în robie – sub controlul Duhului; nu trebuie să conducă, el trebuie să fie condus.
Satan îți influențează viața sufletească până în punctul în care nu te mai poți ruga. El îți controlează simțurile și apoi îți spune că nu ești „în starea necesară” pentru a te ruga și că „nu ai dispoziția” corectă pentru rugăciune. El îți amplifică simțurile și te trimite într-o stare ușuratică și inexpresivă de fericire sau te doboară cu descurajare ca să fii foarte obosit. El îți provoacă mintea să fie obosită de munca exterioară și îți spune să o iei mai ușor. Pune presiune pe spiritul tău ca mintea ta să fie apăsată, sau lasă gândurile tale să călătorească în lat și lung. Mintea ta devine neobișnuit de activă când vrei să te rogi. Atunci Satan șoptește: „Așteaptă un moment mai potrivit.”
Astfel, Satan îi privează pe copiii lui Dumnezeu de cea mai roditoare lucrare. Aici primim o mică vedere într-o zonă de activitate de-a lui Satan. Pavel spune: „Nu suntem în neştiinţă de planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)
Ai observat înșelăciunea lui Satan când ai biruit și ai intrat într-o legătură minunată cu Dumnezeu? Imediat cum ai gustat binecuvântarea prin prezența lui Dumnezeu, Satan îți șoptește: „Acum e suficient.” Te ridici și mulțumești lui Dumnezeu pentru ce ai primit, dar Satan te-a înșelat. Dumnezeu dorea ca tu să persiști în rugăciune. Dumnezeu nu se grăbește în lucrarea Lui, ca noi oamenii. Intenția nu era ca tu să te rogi până primeai acel sentiment plăcut în inimă, ci până primeai o plinătate de binecuvântare ca să nu mai mergi niciodată cu mâna goală, ci să ai cu tine o plinătate de binecuvântări spirituale. Noi nu trăim această viață doar ca să primim puțin pentru noi înșine. Noi suntem datori ca să aducem și altora râuri de binecuvântări.
Rugăciunea este o luptă spirituală
După ce te-ai rugat și ai primit binecuvântări în sufletul tău, Satan va spune: „Acum e suficient, acum ești binecuvântat.” Nu asculta de el! Acum ai experimentat ce înseamnă să atragi binecuvântare peste sufletul tău, dar acum trebuie să începi să atragi binecuvântări și peste alte suflete. În aceasta constă slujba interioară. Nu te ruga doar pentru rudele tale, plus alte câteva persoane, care au un timp mai greu. Lărgește-ți cortul tău. Adu râuri de binecuvântări peste inimi uscate, peste locuri uscate. Prin rugăciune, toarnă plinătate de har peste biserică și peste toți cei pe care Dumnezeu i-a pus în biserică pentru a sluji sfinților. Binecuvântarea lor va fi roada lucrării tale în fața lui Dumnezeu. Tu vei vedea progres în lucrarea lor; viața lor interioară crește, iar Dumnezeu îi curățește.
Tu poți îmbogăți pe poporul lui Dumnezeu cu comori cerești, și asta în liniște, în fața lui Dumnezeu, fără ca nimeni să nu știe de slujba ta. Nu există altă slujbă mai roditoare, de aceea, Satan nu urăște nici un suflet mai mult decât cel care știe să se roage. Implicit, un astfel de suflet este inclus în război – în această luptă din lumea duhurilor. Ca urmaș al lui Isus este datoria fiecăruia să intre în rânduri.
Odihnă în Dumnezeu nu este același lucru cu lenevie spirituală. O odihnă pasivă este podul care duce la boală. Participă în lucrarea de a prezenta Mireasa, Biserica – curată, în fața Lui. Este un privilegiu să poți participa. Intră în camerele ascunse din inima ta; acolo poți locui cu Dumnezeu într-o viață de rugăciuni active. Nu vei părăsi niciodată acest loc dacă vrei să biruiești total.
Acest articol a fost publicat prima dată pe norvegiană în revista periodică a BCC „Skjulte Skatter” („Comori Ascunse”) în 1912 cu titlul „Rugăciunea înseamnă a lucra.”
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag
Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.