Samuel: Cum să auzi vocea lui Dumnezeu?
Samuel was special from childhood. His story shows us the importance of listening to God’s voice and obeying it at all costs.
Marele preot Eli era deja bătrân când Samuel a venit să locuiască și să slujească împreună cu el în templu. Cu toate că fiii lui ar fi trebuit să preia preoția când Eli a murit, ei nu aveau nici un interes în a-I sluji lui Dumnezeu. În schimb, ei tratau cu dispreț legile și ritualurile evreiești și Eli nu avea puterea sau voința să îi pedepsească pentru răutatea lor. (1 Samuel 2:12-17) Ca rezultat, Dumnezeu nu a putut să comunice de la inimă la inimă cu Eli în felul în care a făcut-o cu alții, precum Moise.
Când micuțul Samuel a ajuns la templu, Dumnezeu îi acorda o atenție deosebită. Mama lui Samuel făcuse promisiunea de a-l aduce pe Samuel la templu așa încât el să poată să Îi slujească lui Dumnezeu din copilărie. Dumnezeu Își amintea asta și aștepta momentul potrivit în care să îi vorbească lui Samuel într-un fel în care nu a putut să îi vorbească lui Eli și fiilor lui.
Dumnezeu a găsit o inimă curată în Samuel
Ce îl făcea așa de special pe tânarul acesta încât Dumnezeu a vrut să îi vorbească? Stă scris că în acel timp, cuvântul Domnului era rar și nu existase vedenii. (1 Samuel 3:1) Dumnezeu l-a avertizat pe Eli că îi va fi dărâmată casa, zicând: ”Eu Îmi voi ridica un preot credincios care va împlini dorinţa şi voia Mea. Eu Însumi îi voi ridica acestuia o casă statornică şi el va umbla înaintea unsului Meu pentru totdeauna.” 1 Samuel 2:35. El căuta pe cineva cu o inimă curată și El a găsit asta în Samuel.
Când Dumnezeu l-a strigat în noapte, desigur, Samuel a crezut că a fost Eli. El era obișnuit să se supună așa că s-a ridicat imediat. A făcut așa de trei ori și în final, Eli a înțeles că era Dumnezeu care încerca să îi vorbească băiatului. Așa că i-a zis lui Samuel ca data viitoare când va auzi vocea să răspundă așa: ”Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!“ (1 Samuel 3)
Des m-am gândit la Samuel și l-a răspunsul lui simplu. Am realizat cât de important este să fiu atent când Dumnezeu încearcă să îmi vorbească. În timpul lui Samuel mediatorii dintre Dumnezeu și oameni erau preoții sau profeții dar acum Dumnezeu ne poate vorbi direct prin Duhul Lui Sfânt. Biblia conține legile și înțelepciunea lui Dumnezeu. De exeplu, stă scris în Ioan 14:21 că, ”Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este cel ce Mă iubeşte. Şi cel ce Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu, iar Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” . Deci dacă am Cuvântul lui Dumnezeu și mă supun lui primesc Duhul Sfânt. Când sunt credincios, pot învăța mai mult și mai mult să ascult vocea aceea din inima mea și ea mă poate conduce în viața mea de zi cu zi.
O relație de la inimă la inimă cu Dumnezeu
Când Dumnezeu i-a vorbit lui Samuel pentru prima dată, a avut o sarcină foarte importantă pentru el; un test pentru a-i dovedi credincioșia. Este scris că Samuel s-a temut să îi spună lui Eli ceea ce Dumnezeu îi vorbise. (1 Samuel 3:15) Dar Eli voia să auda așa că Samuel i-a spus: Dumnezeu era pregătit să-și îndeplinească promisiunea împotriva lui Eli și a fiilor săi și să îl facă pe Samuel profet pentru poporul lui.
Samuel avea o inimă curată dar Dumnezeu trebuia să îl testeze prin această situație. Este la fel și cu noi. Dumnezeu ne trimite sarcini care dovedesc credincioșia noastră. Pot părea grele – poate Dumnezeu ne îndeamnă să spunem adevărul cuiva, la fel ca Samuel, chiar dacă știm că acea persoană nu ar vrea să îl audă. Dar dacă vreau să dovedesc că Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice, atunci trebuie să ascult imediat când Dumnezeu vorbește în inima mea. Cu cât ascult mai repede cu atât mai bun este rezultatul.
Locurile din biblie în care Samuel este menționat ne arată că el și-a păstrat inima curată de-a lungul vieții sale și ca urmare a auzit întotdeauna vocea lui Dumnezeu. Când el s-a rugat în numele poporului, Dumnezeu mereu l-a ascultat.
Păcatul este cel ce ne separă de Dumnezeu. Dacă noi nu suntem voitori să ne smerim sub voia lui Dumnezeu, să ne supunem Lui și să distrugem puterea păcatului din viața noastră vom experimenta că suntem tăiați de la harul lui Dumnezeu, ca și Eli. Dar dacă ne păzim inima curată putem avea și noi conexiunea asta de la inimă la inimă cu Dumnezeu pentru ca El să ne poată vorbi. Atunci putem fi și noi conlucrători de-ai Lui cum a fost și Samuel în timpul lui!
“Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.” Iacov 4:6.
Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.