Simțuri vs. păcat – știi diferența?

Am luat decizia că vreau să fiu un ucenic al lui Isus și știu că aceasta înseamnă că nu trebuie să mai păcătuiesc. Mintea mea este hotărâtă să facă numai bine și nu voi ceda când sunt ispitită să păcătuiesc. Dar nu este ușor! Păcatul mereu apare, chiar dacă vreau să fac binele. Este măcar posibil să obțin biruință când simțurile sunt atât de puternice?

Stau în mașină în fața casei unui prietene. I-am spus că trec s-o iau pe la 07:45. Acum este 07:50 și ea încă n-a ieșit din casă. Trebuie să fim la destinație la 08:00. Deja am claxonat de două ori, deci sunt sigur că știe că am ajuns. Mă simt foarte iritată și nerăbdătoare acum. Ea face asta dată după dată. Îi voi spune că așa ceva nu se mai poate.

Mă simt groaznic. Vreau atât de mult să fiu răbdătoare și drăguță și totuși eu stau aici iritată și deranjată… din nou. Simt de parcă continui să păcătuiesc; continui să am astfel de gânduri. Mânie, invidie, gânduri necurate – doar să menționez câteva. Știu că ele sunt rele – Cuvântul lui Dumnezeu îmi spune asta. Ce este nevoie ca să reușească?

Eu și simțurile mele nu sunt același lucru

Apoi îmi amintesc ceva ce am citit dintr-un articol creștin: „În Iacov 1:14 citim: „Fiecare este ispitit atunci când este atras de propriile dorinți (pofte) și momit.” Cei mai mulți credincioși cred că asta înseamnă păcat și și-ar dori să nu mai simtă nimic din partea poftelor lor. Când conștientizează și simt poftele, ei cred că ceva trebuie să fie greșit cu ei. Totuși, noi nu citim că nu vom fi ispitiți când devenim credincioși, ci că vom fi biruitori și nu vom păcătui. (1 Petru 4:12). Aceasta este chemarea noastră în Hristos! De aceea, când ești ispitit, tu nu ai comis păcat; păcatul apare doar când cedezi poftelor tale.” (Din „Slavă – apucat de Hristos,” de Sigurd Bratlie)

Deodată realizez ceva. Poate simt că sunt iritată și deranjată acum, asta nu sunt eu! Cu siguranță, gândurile au intrat în mintea mea, dar nu trebuie să fiu de acord cu ele. Acum, poftele din fire vor să preia controlul, dar, de fapt, asta este doar o ispită.

Poate simt că sunt iritată și deranjată acum, asta nu sunt eu! Cu siguranță, gândurile au intrat în mintea mea, dar nu trebuie să fiu de acord cu ele.

Poftele din firea mea sunt o parte din natura mea umană care vrea să trăiască conform voii mele proprii, în loc să facă voia lui Dumnezeu. Este acea parte din mine care vrea să reacționeze într-un fel în care, conform Cuvântului lui Dumnezeu, este unul rău. Însuși motivul pentru care sunt ispitită este că am pofte în firea mea. Pofte de a fi nerăbdătoare, de exemplu. Pofta de a fi ofensată, atunci când cineva spune ceva neplăcut despre mine, etc.

Momentul ispitei

Deci când simt cum aceste pofte ies din firea mea, înseamnă că am păcătuit? În mod absolut nu! Acesta este momentul ispitei. Eu păcătuiesc doar dacă sunt de acord, în mod conștient, să las și să permit acestor gânduri să trăiască, deși sunt complet conștientă că ele sunt împotriva voii lui Dumnezeu. Chiar dacă simt aceste lucruri, nu trebuie să reacționez conform lor. Eu comit păcat doar atunci când sunt complet conștientă că sunt ispitită și sunt de acord cu acea ispită și fac lucrul la care sunt ispitită.

Lucrul important pentru mine este să realizez că este o diferență între mine și între lucrul la care sunt ispitită. Sunt o persoană care s-a hotărât să nu păcătuiască, indifferent cu ce vine firea mea. Indiferent cum mă simt, simțurile mele nu au nicio importanță. Eu reprezint decizia mea; hotărârea că urăsc păcatul și NU vreau să-l fac. (Citește Romani 7 și 8).

Deci acum când stau în mașină și simt poftele din fire cum se ridică cu aceste simțuri de nerăbdare și iritare, știu că asta înseamnă doar o ispită. Datorită faptului că am o natură umană, cu pofte, simt că eu sunt nerăbdătoare. Dar eu nu sunt simțurile mele! Eu sunt un ucenic al lui Isus care nu va păcătui! Nu sunt de acord cu aceste gânduri. Spun un puternic și hotărât „Nu!” ispitei. Chiar dacă firea mea simte așa, cu mintea mea eu nu îi permit să împlinească ispita.

Chiar dacă simțurile mele nu se schimbă imediat, eu refuz să cedez și să îmi permit să gândesc gânduri de nerăbdare. Mă rog la Dumnezeu ca să-mi dea puterea necesară ca să stau tare în ispită, indiferent cât de mult durează. Și El îmi împlinește rugăciunea. Mă rog ca, în loc să reacționez nerăbdătoare, să reacționez cu dragoste.

Ispită = biruință

Când prietenul meu intră în mașină două minute mai târziu, ea nici măcar nu trebuie să simtă că eu am fost ispitită. În loc, ea poate simți răbdare și bunătate din partea mea. Pentru binele ei, poate ea are nevoie să audă că trebuie să se gândească la ceilalți, dar dar un îndemn trebuie să vin din dragoste, pentru că știu că o spun pentru binele ei, nu din nerăbdare, că am fost pusă „într-o situație delicată.” Atunci o avem bine împreună. Niciun miros de păcat nu trebuie să fie între noi. Atunci am fost biruitoare; am biruit! Nu am păcătuit; nu am fost de acord să fiu nerăbdătoare și iritată.

Este atât de eliberator să știu că felul în care reacționez atunci când sunt ispitită depinde total de mine.

Este atât de eliberator să știu că felul în care reacționez când sunt ispitită depinde total de mine. Știu că, prin harul Său, Dumnezeu îmi va da puterea necesară ca să birui de fiecare dată când sunt ispitită. Iau fiecare ispită pe rând, și cu fiecare ispită câștig mai multă natură dumnezeiască. (2 Petru 1:4). Fiecare ispită poate fi o biruință și abia aștept ziua în care reacțiile mele naturale vor fi roadele Duhului. Dragoste, bunătate, îndelungă răbdare, etc. (Galateni 5). Aceasta este credința mea!