Știai că rugăciunea majorității oamenilor arată că ei au o gândire împărțită?

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” Iacov 1:5-8.

Așa funcționează, de obicei, rugăciunea oamenilor: ei cred că rugăciunea este menită să le ofere lor șansa să exprime lucrurile pe care le doresc, și atât. Dar asta este o neînțelegere totală. Este, de fapt, o contradicție. Cu ce Îl ajută pe Dumnezeu dacă eu doar îi spun ceea ce eu nu am? Și la ce-mi ajută mie asta? Asta reprezintă exact ceea ce rugăciunea nu este. Să te rogi pentru înțelepciune, dragoste sau răbdare, și să nu te aștepți să le primești, cu atât mai puțin să crezi că deja le-ai primit, este gândire împărțită. „Da, mi-ar plăcea să o am, dar mă descurc remarcabil și fără ea.” Cei mai mulți oameni se roagă așa cât timp trăiesc, și niciodată nu primesc lucrurile pentru care se roagă. Cu alte cuvinte, ei au o gândire împărțită, sunt nehotărâți.

„Urăsc pe oamenii nehotărâţi, dar iubesc Legea Ta.” Psalm 119:113. Dumnezeu l-a numit pe David om după inima Sa – un om cu aceeași gândire ca a lui Dumnezeu. El era orice altceva, dar nu împărțit. Tot ce conta la el era să fie mântuit în profunzime. Când o persoană este foarte interesată ca să fie mântuită, dar are și ceva interese în alte lucruri, este împărțită. Așa este, fără nici o îndoială, cu majoritatea oamenilor, la un grad mai mic sau mai mare. Și această împărțire pe diferite grade, se aplică, bineînțeles la toate lucrurile.

Această „gândire dublă” este menționată de două ori în scrisoarea lui Iacov. Timp de mulți ani l-am numit pe Iacov un specialist. El este, practic, specialist în tot ceea ce scrie. Ce el scrie este putenic, clar și cât de direct posibil. El trebuie să fi fost un bărbat adevărat al lui Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Iacov 1:5. El menționează aici înțelepciunea ca un exemplu, dar se aplică la orice alt lucru pe care îl putem primi prin mântuire, ca, de exemplu, dragoste dumnezeiască. Iacov lovește acest punct atât de tare încât te gândești că e suficient să învie morții. Dar, de obicei, nu se întâmplă nimic – nu „se ridică” nimic. Oamenii nu sunt umpluți nici cu dragoste, nici cu înțelepciune, nici cu răbdare sau orice altceva pentru care se roagă.

„Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc…” Iacov 1:6. Isus a exprimat același lucru, dar cu alte cuvinte: „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” Matei 21:22. Mai întâi auzim: „Cereți și vi se va da.” Matei 7:7. Asta e pentru începători. Dar apoi este exprimat mai exact: „Și orice veți cere cu credință, veți primi.” Credința nu este nedefinită sau intangibilă; este fermă și definită. Este convingerea totală că vei primi lucrul pentru care te-ai rugat. Ioan scrie și el despre asta în 1 Ioan 5:14-15. Acolo spune că dacă ne rugăm după voia lui Dumnezeu – și noi mereu facem asta când ne rugăm pentru mântuire – avem încrederea, în El, că vom primi ceea pentru care ne-am rugat.

„… pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.” Iacov 1:6. El este aruncat încoace și încolo ca o minge de ping-pong. Apoi mai scrie ceva în Iacov 1:7 care este groaznic de puternic, dar foarte adevărat. „Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” Apoi în următorul verset avem o descriere caracteristică a acestui tip de persoane „… căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” Dacă oamenii ar lua asta în serios, atunci vor recunoaște că sunt împărțiți și nehotărâți – aproape fiecare dintre ei. Când te rogi, tu nu ai terminat doar pentru faptul că ai încheiat lista cu lucrurile pe care le vrei. Nu, ci atunci când ai primit credință că vei primi lucrul pentru care te-ai rugat, atunci ai terminat.

Poți folosi cuvântul „rugăciune” greșit. Mulți oameni au tendința asta. Ei se dedau rugăciunii și se roagă ore în șir și cred că dacă te rogi două ore e de două ori mai bine decât dacă te-ai fi rugat una singură. Dar dacă nu primești nimic, nici când te-ai rugat o oră și nici când te-ai rugat două, ajută asta la ceva? Scopul rugăciunii este ca să primești credință vie. Dacă nu primești asta, atunci nu ai nimic. Nu ajută la nimic să spui că te rogi mult. Scopul e să primesc ceva, ca să se întâmple ceea ce mă rog. Cred că este cea mai obișnuită dovadă de gândire dublă care există. Asta este cu siguranță lucrul pe care-l fac toți la început. Și o astfel de persoană poate face asta toată viața. Aduce, totuși un beneficiu mic – faptul că acea persoană rămâne aproape de Dumnezeu, în loc să cadă în afară. Dar este degeaba, de fapt.

Nu există „a încerca să crezi.” Acesta este un non-sens. Ori credem, ori nu credem, iar asta se aplică la orice lucru pentru care ne rugăm. Dacă nu credem, nu ajută să ne rugăm. Dar dacă stai și te rogi ore în șir pentru că ai nevoie ca să primești credință, atunci lucrul acela este corect. Atunci nu are importanță dacă te rogi mult sau nu, atâta timp cât apuci credința.

Isus spune: „Şi aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume…” Ioan 3:19. Oamenilor le lipsește lumina în această privință. Cred că cel mai bun fel de a exprima asta este că oamenii doresc mult să primească ceea pentru care se roagă, dar se pot descurca foarte bine și fără el. Și este clar că acesta este cazul, pentru că ei reușesc să meargă mai departe și fără să primească lucrul pentru care s-au rugat.
De o parte, ei par atât de interesați (dar totuși nu chiar extrem de interesați), iar pe de altă parte, abia dacă le pasă. Au o gândire dublă.