Trebuie creștinii să fie mereu fericiți?

Ne putem pune întrebarea: Este o cerință ca un creștin să fie fericit? Este greșit să te simți trist, dacă ești creștin? Mulți spun că este greșit să sugerezi că un creștin trebuie să fie mereu fericit.

Motivul este că noi echivalăm această lume cu simțurile și emoțiile noastre, când, de fapt, o viață creștină nu ar trebui trăită deloc pe baza simțurilor, ci cu temelia în credință!

Eu pot să fiu trist din cauza situației din lume. Pot să fiu întristat din cauza unei pierderi a unei persoane. Dar, în același timp, nu trebuie să-mi pierd credința și încrederea că Dumnezeu are viața mea în mâna Lui ș ică va face ca toate lucrurile să conlucreze pentru cel mai mare bine al meu. Cu puterea Lui eu pot birui tot ce mi-ar putea cauza pierderea păcii, speranței, mulțumirii și bucuriei spiritului meu. Dacă aștept ca să mă simt în al noulea cer, așa cum spune expresia, atunci poate voi aștepta toată viața. Am eu însă această ancoră tare a credinței, că atunci când sunt în mâna lui Dumnezeu, toate lucrurile sunt unde trebuie să fie? Nu aceasta este adevărul pentru proveniența fericirii? Hai să vedem ce spune biblia: „Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!” Psalm 146:5.

Ce este fericirea?

Fericirea, așa cum o percep majoritatea oamenilor, tinde să fie provocată din exterior și se bazează pe alți oameni, lucruri, locuri, gânduri sau evenimente. Dar dacă nu este așa? Oare nu are cumva temelia adânc săpată în încrederea în Dumnezeu; pe o stâncă pe care pot rămâne în picioare, indiferent de circumstanțele exterioare, indiferent de alți oameni, lucruri, locuri gânduri sau evenimente. O alegere pe care o fac, dată după dată în viață. O alegere pe care nu o pot face în puterea proprie, dar pe care o pot lua în puterea Duhului Sfânt. Din nou, biblia spune: „Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit.” Proverbe 16:20.

Toți experimentăm că intrăm unele situații în care suntem „scuturați.” Este greșit să sugerezi că o persoană ar trebui să fie fericită, chiar dacă ceva dureros s-a întâmplat în viața ei? Sau că ar trebui să fie fericită chiar când trebuie să facă față depresiei sau altor boli? Este greșit să echivalezi fericirea cu sentimente bune. Dar nu este greșit dacă fericirea nu este doar o emoție omenească, ci o încredere întemeiată în Dumnezeu și în dragostea Lui pentru mine; o odihnă și certitudine spirituală adâncă. Este scris: „Bucurați-vă întotdeauna!” 1 Tesaloniceni 5:16. Asta nu înseamnă să mă bucur atunci când ceva dureros mi s-a întâmplat, ci să mă bucur știind că mâna lui Dumnezeu este peste mine, indiferent de ce mi s-ar întâmpla și că mă pot sprijini pe El cu încrederea că El mă va purta și mă va ține în mâna Lui prin timpuri grele, prin necazuri, prin întristări.

Fericirea nu reprezintă absența tristeții sau durerii. Isus a fost „un om al durerii și învățat cu suferința.” Isaia 53:3, totuși El a fost „uns cu undelemnul bucuriei, mai sus decât frații săi,” pentru că a iubit dreptate și a urât nelegiuirea. (Evrei 1:8-9.) Dacă am aceeași dragoste pentru dreptate și ură pentru păcat, așa cum El a avut, atunci și eu voi fi umplut cu aceleași lucruri și voi fi bucuros în duhul meu. „Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu şi nu mai pot de veselie.” Psalm 68:3.

Nu confunda fericirea cu plăcerea

Pentru că fericirea nu reprezintă împlinirea pasiunilor și dorințelor mele umane naturale. De fapt, ele conduc la goliciune, disatisfacție și într-un final, la nefericire, după ce se termină așa numitele „plăcerile de scurtă durată a păcatului.” Fericirea nu trebuie confundată cu plăcere: savurarea satisfacerii provenită din dorințele egoiste proprii. Tocmai prin biruirea acestor dorinți și pofte - păcatul din firea mea - primesc fericire profundă în spiritul meu.

„Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii.” Matei 6:19-20. Știind că mă așteaptă ceva etern și nepieritor după o viață de credincioșie, chiar dacă trebuie să trec prin încercări, întristări și durere, primesc o bucurie profundă internă care nu are nimic de-a face cu „simțuri bune.” Căci am o „moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” 1 Petru 1:4.

Primesc bucurie adevărată în inimă când pot iubi în situații în care mă simțeam jignit și deveam amar și mânios.

Primesc bucurie adevărată în inimă atunci când rămân în pace în situații care înainte îmi cauzau anxietate, frică și neliniște.

Primesc bucurie adevărată în inimă atunci când pot să-mi întorc privirea de la lucrurile care înainte mă legau.

Primesc bucurie adevărată în inimă când pot sluji și oferi din resursele mele, când obișnuiam să fiu leneș și egoist.