Vom șterge orice lacrimă

A fost o zi lungă la facultate și, în timp ce mă urc în autobuz spre casă, ghiozdanul pare a fi mai greu ca niciodată. Tocmai mi-am pierdut mama luna asta și mă simt puțin singură încercând să mă descurc cu școala, grijile casei și în același timp să fiu și un sprijin pentru tata în acest timp dificil. Nu am dormit bine în ultima noapte și am ore de teme care mă așteaptă.

Mintea îmi este plină de aceste lucruri încât nu o observ pe fata care a urcat în autobuz în urma mea decât când un bărbat strigă: „Șofer, sună la ambulanță pentru femeia asta!” Mă uit și văd o fată tânără care este apropiată de vârstă cu mine care stă la margine. Fața îi este vânătă și bătută, iar mâinile și fața îi sunt acoperite cu sângele ei propriu. Cu siguranță a fost victima unui tip de violență.

Întorcându-și capul de jenă, ea se mută de lângă el și vine lângă mine. Îmi doresc să fi avut cuvintele necesare ca să o pot ajuta, în loc să stau acolo fără să fac nimic. Inima mi se rupe pentru ea. Vreau foarte mult să intru în contact cu ea, dar n-am nicio idee ce să fac.

Tot ce trebuie să faci este să deschizi un ziar și să vezi că lumea este plină de durere și suferință.

Autobuzul oprește și doi polițiști se urcă. Ei se așează în fața noastră. „Domnișoară, putem chema o ambulanță pentru tine, te rugăm?” întreabă unul dintre ei. Ea dă din cap refuzând să își ridice ochii. Cadetul se pune în genunchi în fața ei: „Domnișoară, te rog spune-ne ce s-a întâmplat ca să te putem ajuta,” spune el frumos. Ea dă în hohote de plâns, îl dă la o parte pe cadet și fuge pe ușă pe o stradă. Ei o urmăresc și autobuzul continuă. Știu că este foarte puțin probabil ca să o mai întâlnesc vreodată.

Ce pot face?

Deodată îmi este dificil să gândesc lucid. Nu-mi pot imaina toată suerința pe care această fată a îndurat-o în cursul vieții ei, suferință pe care va continua să o aibă. Chiar dacă aș fi putut-o ajuta, sunt atât de mulți oameni care sunt în nevoie de ajutor. Tot ce trebuie să faci este să deschizi un ziar și să vezi că lumea este plină de durere și suferință. Mă simt copleșită și frustrată când mă gândesc la cât de mulți oameni suferă. Ce pot face în privința asta?

Cum obțin înțelepciunea necesară ca Dumnezeu să mă poată folosi?

În timp ce prin minte îmi trec multe gânduri, îmi amintesc de un verset din Apocalipsa 21:4 care spune despre venirea noului pământ. „

„El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Vreau să particip la acea lucrare; acea slujbă minunată! Dar cum obțin înțelepciunea necesară ca Dumnezeu să mă poată folosi? În 2 Corinteni 1:3-4 scrie: „…Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!”

Educată ca un instrument al neprihănirii

Știu că această viață este terenul meu de educare să mă învețe să devin un ajutor pentru oamenii din zilele viitoare. Dacă sunt credincioasă și-L urmez pe Isus, calc pe urmele lăsate de El când a fost pe pământ, Îl caut pe Dumnezeu în situațiile și încercările mele, atunci El mă va putea folosi.

Respingând păcatul care se ridică din firea mea, voi crește în virtuțile lui Dumnezeu. Când Îi dau voie lui Dumnezeu să facă o lucrare în mine, eu voi crește în dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, credincioșie, finețe, înfrânare. (Gal 5:22-23). Acestea sunt unelte de care voi avea nevoie ca să pot ajuta pe cei în nevoie. Oameni care, ca acea fată din autobuz, necesită compasiune și dragoste.

Atunci ceilalți pot experimenta bunătatea lui Dumnezeu prin mine. Pot începe să tratez oamenii așa cum Dumnezeu i-ar fi tratat dacă era pe pământ.

Doar când înlătur gândirea veche care era egoistă și slujea păcatului, pot începe să slujesc lui Dumnezeu și să îndeplinesc voia Lui în viața mea. (Efeseni 4:20) Atunci ceilalți pot experimenta bunătatea lui Dumnezeu prin mine. Atunci pot începe să tratez oamenii așa cum Dumnezeu i-ar fi tratat dacă era pe pământ.

Inima arde în mine când mă gândesc la asta și sunt revitalizată în determinarea mea de a mă asigura că folosesc orice oportunitate de mântuire pe care Dumnezeu mi-o dă. Nu pot șterge toată suferința și durerea de pe pământ, dar pot deja să fiu de ajutor acolo unde Dumnezeu îmi arată că este nevoie. Trebuie să termin cu a mai trăi pentru mine însumi așa ca Dumnezeu să îmi poată arăta situații unde pot fi de ajutor și spre binecuvântare.

O slujbă slăvită

De exemplu, poate știu un tânăr care trece printr-o perioadă grea. Au nevoie să experimenteze căldură și dragoste adevărată. Le pot da eu asta? Îi pot eu copleși cu bunătate și le pot da mângâiere și ajutor? Când am fost credincioasă și ascultătoare, Dumnezeu mă poate ajuta ca un instrument al neprihănirii. (Romani 6:13)

Toate aceste încercări și experiențe mă învață ce trebuie să știu pentru zilele viitoare.

Când mă gândesc la situațiile care păreau dificile pentru mine, mă uit la ele cu ochi noi. Toate aceste încercări și experiențe mă învață ce trebuie să știu pentru zilele viitoare. Zile unde nu va mai trebuie să mai stau tăcută fără să știu ce să fac și să privesc pe un altul cum suferă, pentru că am fost credincioasă să folosesc oportunitățile ca să învăț ce Dumnezeu a vrut să-mi arate. Când mă simt singură și copleșită, sau orice altceva, mă pot ruga la Dumnezeu și El îmi va da putere deplină să birui și să cresc în virtuți și înțelepciune.

Când oprește autobuzul, îmi iau rucsacul și cobor repede. Simt o nouă hotărâre de a trăi această viață în așa fel încât Dumnezeu să mă poată folosi pentru această slujbă slăvită.