Cum am biruit mânia

Fără fitil?

Un lucru care era proeminent la mine încă de mic copil era faptul că aveam un fitil foarte scurt. Îmi imaginez că este ca la un baton de dinamită care are un fitil – la unii oameni acel fiti leste mai lung, la alții mai scurt. La mine însă cred că acest fitil era inexistent – eu explodam instantaneu, fără nicio întârziere.

În plus, mânia mea nu era de durată și din cauza asta mă simțeam foarte stupid după. Era ca o explozie mare, de cele mai multe ori direcționate pe o situație anume, nu neaparat spre alte persoane. Îmi amintesc o dată că eram la muncă și sudam ceva într-un loc și am devenit atât de frustrat încât am luat aparatul de sudură și l-am aruncat în aer, spre partea cealaltă a încăperii. Din câte îmi amintesc nu știu să fi rănit pe cineva vreodată, însă mânia era lucrul care mă caracteriza în tinerețe.

De fapt, eram foarte supărat pe mine pentru că știam că nu este bine. Avusesem o creștere într-un cămin creștin și știam despre Dumnezeu. Voiam să-L cunosc personal, însă, deși eram conștient că comportamentul meu este inacceptabil, nu puteam să fac nimic în legătură cu problema mea.

Apoi m-am căsătorit și am observat că lucrurile nu se schimbă niciun milimetru de la sine. Nici nu concepeam să-mi rănesc soția, copiii sau pe cei din jurul meu dar cum puteam să-i ajut pe cei din jur dacă eram așa mânios? Îmi doream măcar o relație bună cu ceilalți, dar temperamentul meu era ca un butoi de pulbere care putea strica totul într-o secundă.

Ură pentru viața proprie

La scurt timp după căsătorie am devenit tată și am auzit Evanghelia explicată într-un fel în care nu-l mai auzisem până atunci. Versete ca 1 Petru 1:16 care spun „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” erau cu siguranță cuvintele lui Dumnezeu și lucruri pe care le mai auzisem înainte, dar niciodată în același sens ca de data asta. Dar acum am auzit că: „Este scris, de aceea trebuie să fie posibil.” Când am auzit asta, și am auzit și că este o cale pe care trebuie să merg care implică că trebuie să-mi urăsc și să-mi pierd viața proprie, lucrurile s-au întors total. Îmi amintesc un gând de atunci: „În sfârșit pot să fac ceva în legătură cu lucrurile astea care mă domină!”

Isus spune: „Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.” Ioan 12:25. Acel verset a lucrat puternic în mine. El nu spune „cel care urăște ceea ce văd ceilalți,” ci „Cel ce-și urăște viața.” Cu alte cuvinte e vorba de lucrurile interioare – gânduri, idei concepții – toate acestea trebuiau urâte. Toate aceste lucruri aduc despărțire între oameni și tocmai pe aceste lucruri trebuie să le urăsc. Crescusem cu concepția că trebuie să gestionez explozia exterioară, însă nu era vorba doar de asta. Nu trebuia să mă ocup doar cu ceea ce se vedea în exterior ci cu interiorul, că, de fapt, exteriorul este doar o proiectare a interiorului.

Nu s-a întâmplat automat, ci a fost un proces gradual. Am început să urăsc mânia atât de mult! Deja o uram într-o oarecare măsură, dar acum o uram și mai mult, pentru că voiam să am o legătură cu Isus. Dacă păstrez în mintea mea un gând care nu este potrivit în împărăția Lui, cu Îl voi putea întâmpina când Se întoarce? Dacă El S-ar întoarce acum care ar fi rezultatul? – M-aș potrivi în împărăția Lui?

Din ură și mânie în binecuvântare

Cel mai mare lucru este să iei Cuvântul lui Dumnezeu ca un lucru absolut. Un verset care m-a ajutat de-a lungul anilor a fost 1 Petru 3:9: „…dimpotrivă, binecuvântaţi.” M-am gândit: trebuie să pot binecuvânta – asta este exact opusul la felul meu natural. Din natură eu separ, critic abuziv îi rănesc pe toți. Dar pentru a putea fi schimbat trebuie să mă pocăiesc și să capăt un cu totul altă viață.

Un alt verset care a lucrat în mine a fost Galateni 5:24: „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” Aceasta este o expresie generală, dar în viața zilnică înseamnă că fiecare gând, vorbă și acțiune – orice lucru pe care-l fac, orice ban pe care-l cheltui să fie în condițiile în care eu am răstignit firea.

Oricând am un gând despre ceva sau cineva, care nu se aliniază cu legea lui Dumnezeu, atunci nu pot binecuvânta, nu pot face binele, nu pot fi de ajutor. Ciudat este faptul că eu mereu am iubit oamenii și probabil tocmai din acest motiv am fost atât de frustrat de temperamentul meu. Nu puteam relaționa cu ceilalți pentru că eram atât de plin de idei proprii care mă separau de ei.

Firea are foarte multe lucruri care stau agățate de mine – tocmai de aceea sunt atât de recunoscător că pot vedea toate aceste gânduri și le pot refuza, iar astfel devin tot mai liber. Scrie în Evrei 12:11 că pe de o parte, momentan nu este plăcut, dar pe cealaltă parte știu că sunt transformat și lucrul acesta îmi dă speranță. Puțin câte puțin pot relaționa cu ceilalți și pot fi bun față de ei, neținând cont de toate cele negative. De exemplu, nu are importanță cât de anapoda sunt colegii mei de muncă, pentru că am căpătat înțelegere și țin la ei.

Citește de asemenea: Cum pot lua fiecare gând prizonier?

Am învățat să-mi cer scuze

La început mă mâniam și pe copii însă îmi ceream scuze de la ei. De exemplu le spuneam: „Îmi pare rău pentru cum am spus acel lucru, dar tot trebuie să faci ce te-am rugat.” Nu era neaparat rău ceea ce spusesem, dar felul în care spusesem acele cuvinte era complet greșit.

Mai târziu, când cel mare a crescut i-am spus: „Îmi pare rău pentru cum m-am comportat cu tine.” Știu că nu am reușit mereu să fac lucrurile bine, cel puțin în ce privește mânia, nu am avut mereu biruință asupra ei în primii ani când tu ai crescut.” Însă copiii sunt foarte iertători. Fiul meu mi-a zis: „Tată, eu îmi amintesc numai lucruri bune de acasă.” Asta m-a făcut să plâng.

Așadar, felul în care ceilalți te percep nu prea contează, atâta timp cât tu cauți o viață în Hristos. Vezi păcatul care locuiește în interiorul tău și îl urăști.

Pace acasă

Cred că lucrul care descrie cel mai bine casa noastră este pacea și liniștea de acolo. Din exterior poate nu arată așa, pentru că avem mulți băieți care aduc deseori pe prietenii lor acasă, iar uneori se iau la trânte și poate se mai și contrazic uneori, deci e multă activitate, însă asta nu înseamnă că nu este pace.

Atunci când relația dintre oameni este bună, atunci e pace, însă pot ajunge și mai departe încât să pot face pace și primi mai multă pace. Nu are nicio însemnătate faptul că două persoane au opinii diferite, acționează diferit, vorbesc diferit – în mijlocul la toate acestea poate fi o atmosferă de pace. Eu pot avea o influență mare asupra acestui aspect, pentru că, de vrei sau nu să crezi, tatăl are un efect enorm asupra atmosferei de acasă. Dacă trăiesc o viață de biruință – acest lucru schimbă aerul de acasă.

Izbucnirile mâniei încep cu un gând

Aspectul la care lucrez acum sunt aceste gânduri mici despre oameni. Cât de departe ajung aceste explozii temperamentale? Unii oameni ajung să omoare din cauza lor, dar cât de mult strică un gând despre o persoană? Deseori acel gând poate crea mânie. El este foarte mic și este în interior – nimeni nu-l vede, dar dacă sunt de acord cu acel gând și îl las să trăiască, oare nu tocmai asta creează explozia de mânie?

Observi asta când lucrezi aproape cu alți oameni. Am fost căsătorit timp de 33 de ani cu soția mea. Și observ că uneori îmi vine câte un gând negativ despre ceea ce ea face sau spune și asta provoacă distanțare între mine și ea. Dar tocmai aceste gânduri trebuiesc atacate ca să nu se dezvolte. Acum poate nu mai arunci lucruri în ceilalți și nu țip la ei, dar observ că am aceste gânduri mici împotriva celorlalți în legătură cu ceea ce ei fac, dar sunt foarte recunoscător pentru că pot să primesc aceste gânduri și că le pot elimina.

O viață indestructibilă

De-a lungul anilor m-am gândit la versetul acela care spune „puterea unei vieți nepieritoare.” (Evrei 7:15-16), care-l descrie pe Isus. Tocmai această viață o vreau și eu – plină de dragoste, grijă, bunătate și fericire. Vreau să devin o persoană fericită, indestructibilă, fericită, care nu poate fi deteriorată și afectată de nimic.

Dacă te gândești la Isus, care a fost ocărât pe ultimul lui drum, apoi a fost bătut în cuie, iar, în timp ce stătea agățat acolo a putut să se roage pentru oameni. Și mă gândesc la ce a spus: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac.” Luca 23:34.

Acest lucrul îl vreau și eu. Nu știu cum se va încheia viața mea, dar acea viață este indestructibilă, este permanentă și se găsește în interiorul meu, unde nimeni și nimic nu o poate atinge. Indiferent ce-mi fac oamenii, prima mea reacție va fi mereu să fiu bun față de ei. Aceasta este viața lui Isus și această viață o vreau și eu – plină de dragoste, bunătate, dreptate și toate aceste lucruri bune din care este făcută împărăția cerului. Încă nu am ajuns acolo, dar știu că va veni în timp ce înving mânia pas cu pas. Aceasta este evanghelia la care m-am pocăit și îi datorez totul.