Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea

Alison a experimentat o frică de naștere care era aproape fizică. Dar ea știa că are un Dumnezeu care este mai puternic decât frica.

Era foarte timpurin în timpul sarcinii mele când m-am sculat deodată în mijlocul nopții lovită de un val puternic de frică. Era a treia noapte consecutivă când asta se întâmpla. Straniu totuși, frica nu era direcționată pentru sănătatea pruncului meu; nu, frica asta – atât de reală că aproape o puteam simți ca o durere fizică – era pentru mine și pentru nașterea care urma să o întâmpin.

Nu era primul meu copil și știam că este foarte normal ca să experimentez îngrijorare pentru perioada de sarcină și naștere. Totuși, niciodată n-am simțit o frică atât de profundă, atât de devreme în perioada de sarcină. Nașterile mele anterioare au fost lungi, dar, în mare, fără complicații; toate au fost – după standardele medicale – relativ „normale”. Nu puteam să-mi explic de unde venea această panică irațională care a luat controlul asupra mea. Stând acolo, un lucru a devenit clar: nu puteam continua așa următoarele 7 sau 8 luni – trebuia să se oprească!

Am știut unde să găsesc ajutor

În mijlocul fricii și îngrijorării, m-am întors către locul unde știam că voi găsi ajutorul de care aveam nevoie: la Isus care a spus „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”  Matei 11:28.

„Dragă Isuse,” m-am rugat. „Dă-mi acea odihnă. Ai grijă de bebelușul meu și de mine, dar în special ajută-mă să birui această frică.” M-am gândit la alte promisiuni ale lui Dumnezeu din Biblie și am recitat un verset cu voce tare, pentru mine, ca să alung frica.

„Dragă Isuse,” m-am rugat, „Dă-mi acea odihnă.”

„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Petru 5:7. (Și Filipeni 4:6-7 și 2 Timotei 1:7)

Am recitat aceste versete pentru mine însumi și am simțit cum pacea și odihna de la Dumnezeu au biruit frica și am putut adormi la loc.

Biruință într-o luptă împotriva fricii

În următoarele săptămâni, am experimentat această trudă din timpul nopții de mai multe ori. Dar, de fiecare dată, m-am rugat și am recitat versete ca să alung frica. „Nu voi ceda fricii,” – m-am hotărât în inima mea. „Voi fi puternică și curajoasă!” (Iosua 1:9)

Cu trecerea timpului, am simțit cum frica își pierde puterea – deși încă mai eram ispitită. Eram mai rar ispitită și frica era mai ușor de alungat. Nu mă mai chinuia în timpul zilei și nici în timpul nopții cum obișnuia să o facă. Am simțit că Dumnezeu era cu mine și dacă mă încredeam în El și credeam Cuvântul Lui, primeam ajutorul de care aveam nevoie, exact cum El promisese!

Am simțit că Dumnezeu era cu mine și dacă mă încredeam în El și credeam Cuvântul Lui, primeam ajutorul de care aveam nevoie, exact cum El promisese!

Am realizat, de asemenea, că lupta mea împotriva fricii era vitală ca să îmi păstrez credința și încrederea în Dumnezeu. Dacă permiteam fricii să trăiască, asta însemna să mă îndoiesc de Dumnezeu și promisiunile Lui.

Când eram în a cincea lună de sarcină, unul dintre copii a sugerat un nume pentru bebeluș. Când m-am uitat la semnificația lui, mi-a sărit în ochi: „simbolul victoriei”. Acela era numele care voiam să-l aibă copilul meu! Urma să am victorie asupra fricii, până în momentul în care pruncul urma să se nască.

Încrederea totală în Dumnezeu aduce odihnă

Când a venit ziua în care soțul meu m-a condus la spital, am mai simțit din nou ispita de a fi îngrijorată. Am spus un „Nu!” determinat. „Orice se întâmplă acum, voi rămâne în odihnă. M-am rugat lui Dumnezeu ca să aibă grijă de noi acum și El o va face. Nu îmi va fi teamă!”

Și tocmai asta am simțit. Pace, în timp ce orele de așteptare treceau încet în timp ce doctorii luau decizii și apoi le schimbau. Odihnă chiar și când au început durerile – și apoi timpul părea să treacă, dar fără niciun progres. Apoi, când au apărut complicații și nașterea a devenit una mai complicată decât toate celelalte, tot am rămas în pace.

Când bebelușul meu era, în final, în brațele mele, și eu eram extenuată dpdv. fizic, am simțit doar pace, odihnă și recunoștință. Lacrimile care au încercat să mă bântuie timp de aproape nouă luni acum trebuiau să plece odată pentru totdeauna. Cât de recunoscătoare am fost că nu am cedat, ci am luptat împotriva lor, chiar și în momentele cele mai întunecate. Am știut, cu toată convingerea, că Dumnezeu fusese cu mine și mă ajutase, nu doar ca eu să fiu biruitoare, dar și ca bebelușul să fie sănătos. Cel mai mare triumf a fost că Dumnezeu a stat cu mine în lupta mea împotriva fricii, pe care o câștigasem.

„Lauren Joy,” m-am gândit, când m-am uitat la fetița mea mică, „numele ei va însemna „victorie” și „bucurie”.