Isus: cel mai bun Mediator posibil
La un moment dat, am simțit o distanță mare între mine și Dumnezeu.
Distant față de Dumnezeu
Ce era acest sentiment?
Îmi amintesc bine când am trăit asta, când aveam șase ani, stând în afara biroului directorului așteptând o înjurătură, după ce aruncasem, cu o delectare specială, o jucărie peste gardul școlii. Am simțit imediat un un fel de sentiment profund de vinovăție, nu de frică, ci un fel de stare agitată care parcă mi-a întors stomacul pe dos, cauzând-mi un discomfort teribil - cred că toți am simțit asta într-un moment în viețile noastre.
O simțeam din nou acum, ca tânăr adult, când mă gândeam la viața mea și la starea relației mele cu Dumnezeu. Știam că-L iubeam pe Dumnezeu și fusesem creștin timp de o perioadă, dar tot simțeam distanță. Puteam să mă identific cu Adam, când mâncase din pomul interzis, în loc să se plimbe cu Dumnezeu prin grădină, așa cum obișnuia să facă.
Asta urma să fie soartea mea? Îmi amintesc o propoziție din autobiografia lui Winston Churchill care mi-a rămas în minte pentru un oarecare motiv: „Mi-am iubit mama mult, dar la distanță.”
Sunt mișcat să pot împărtăși cu tine această experiență, dragul meu cititor, pentru că ceea această relație „distantă” cu Dumnezeu devine un lucru al trecutului, și nu este cum Isus dorește să fie lucrurile.
Isus – Mediatorul meu personal!
„Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos …” 1 Timotei 2:5.
Un mediator aduce două părți împreună și aduce dialogul în imagine. În colindul vechi de Crăciun „Hark! The Herald Angels Sing”, Isus este descris într-o strofă: „I-a plăcut să locuiască cu oamenii, Isus - al nostru Emanuel!” (semnificând „Dumnezeu este cu noi”). Putea dori Isus să locuiască cu noi, oamenii - plini de egoism, discordanță și lașitatea noastră? Dorea El cu adevărat asta?
Îmi amintesc de momente când am simțit prezența lui Isus, în special când eram la biserică și cântam sau mă rugam, dar în același timp simțeam că Dumnezeu este la ani lumină depărtare de mine. Eu aveam nevoie neaparat de un mediator. Dar nu puteam să trec peste gândul: „Ce să-I spun eu acestui Mediator?
„Te rog să-I spui lui Dumnezeu că mă simt total nedemn să-L slujesc, că mă simt groaznic pentru felul în care am trăit până acum și că mă îndoiesc de faptul că eu sunt tipul de persoană care să devină un ucenic. Mă simt murdar și tras în jos de păcatul din mine și din jurul meu.”
Ce răspuns mi-ar da un mediator ca Isus? Un Mediator care Și-a însușit natură umană, acum 2000 de ani, a locuit cu oamenii și a experimentat aceleași ispite pe care și eu le întâmin în fiecare zi. Care va fi răspunsul Lui la întrebarea adresată lui Dumnezeu? Îmi imaginez acum:
„Am un mesaj pentru tine de la Tatăl Meu și Tatăl tău din Ceruri. Este scris în biblie, dar vreau să crezi că a fost scris tocmai pentru tine, personal.
„Înainte să te fi format în pântece, te cunoșteam, mă gândeam și Mă rugam mereu pentru tine. (Psalm 139). Te cunosc mai bine decât te cunoști tu însuți. Înțeleg foarte bine că nu ești perfect, iar tu vei vedea tot mai mult din natura ta, pe care o urăști, dar iubesc atitudinea inimii tale! Vrei să Mă slujești, deși nu Mă vezi. (1. Petru 1:8). Văd că ești trist din cauza păcatului și nu încerci să te scuzezi sau să dai vina pe cei din jur.
„Îmi iubesc creația, dar pe tine mai mult, căci mi-am dat viața ca răscumpărare pentru tine și tu nu-mi datorezi nimic. (1 Timotei 2:6). Mulți din ceruri sunt martori la rezistența ta din lupta zilnică. (Evrei 12:1). Azi este o zi nouă în care te voi întări ca să iei decizii corecte. Acum trebuie să duci lupta bună a credinței. (Apocalipsa 3:8; 1 Timotei 6:12; 1 Timotei 1:18).”
„Îl voi crede,” mi-am zis. „Voi crede mai mult în ce zice El despre mine decât ceea ce cred eu.” A fost o decizie incredibil de simplă, dar mi-a deschis ușa către o relație aprofundată cu Isus. În această poziție a credinței am primit bucurie și dragoste în inimă pentru Isus - am simțit că El mă iubește așa cum sunt. Pot să iau lucrurile așa cum sunt scrise, deși nu consider că merit asta! El vede cu adevărat dorința mea adâncă după Dumnezeu și da, am o natură decăzută, dar El vede esența inimii mele și îmi spune că eu aparțin cerului - așa cum sunt eu!
Scurtează distanța
Ioan 14 este un capitol minunat. „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Ioan 14:1. Apoi Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Ioan 14:12.
Cu această inimă sinceră venim cu îndrăzneală să ne rugăm în fața unui Dumnezeu iubitor, care ne va întări în luptele noastre zilnice. (Evrei 4:16). Disipăm distanța și dragostea la distanță și începem o conexiune inimă către inimă cu Mântuitorul nostru. El este foarte prezent în ziua necazului—de ce? Pentru că și El a trecut prin aceleași ispite și acum se roagă ca și noi să biruim așa cum El a biruit. (Evrei 4:15).
Care este cheia unui contact stabil și neîntrerupt cu Mediatorul și Dumnezeu Însuși? Cu cât cedez mai mult la rezonanța și ideile mele despre toate lucrurile și îmi deschid inima pentru adevărul lui Dumnezeu, cu atât mai mult voi experimenta o relație profundă și plină de dragoste cu Isus. Trebuie să exersez asta în fieare zi - chiar acum. Iar când totul din mine țipă în gură mare că este altfel să știu că „… Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” Romani 3:4.
Sunt indescriptibil de recunoscător pentru credința pe care El mi-a dat-o. Dorința mea cea mai mare este ca tot mai mulți să experimenteze ce am trăit eu. Această viață este una fabuloasă - în prezența Lui bucuria este deplină!
Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.