Nu sunt căsătorită, dar aceasta nu mă îngrijorează
Este posibil să-mi pun toată încrederea în Dumnezeu. El Își are mâna peste viața mea.
Mă uitam acum ceva timp pe Pinterest când mi-a sărit în ochi o frază: „Nu te îngrijora dacă ești necăsătorită. Dumnezeu se uită acum la tine și spune… pentru fata aceasta păstrez pe cineva special.” Mai jos, un alt text spunea: „Fetelor: puneți-vă inima în mâna lui Dumnezeu și El o va pune în mâna celui care o merită.”
Aceste două fraze m-a făcut să mă opresc și să mă gândesc la câte fete și femei există care încă așteaptă pe „Domnul Perfect” Realizez că, pentru multe femei, viața gravitează în jurul acestui lucru, încă de când sunt mici fetițe. Timpul trece și ele privesc cum prietenele lor se căsătoresc și încep familii, iar ele rămân singure. Apoi vine gândul: „Ce se întâmplă, Doamne? Când va fi și rândul meu?”
Și eu am fost prin exact același lucru. Crescută într-un mediu orientat spre viață de familie, am crescut gândindu-mă că într-o zi și eu voi o soție și o mamă. Eu asta așteptam de la viața mea. Am trecut de treizeci de ani, și am văzut cum majoritatea prietenelor mele și-au găsit partenerul. Am privit cum au început să aibă copii. Aș minți dacă aș spune că asta nu m-a afectat niciodată.
Încrede-te în Dumnezeu cu toată inima ta
Dar am primit ajutor din aceste versete din Proverbe 3:5: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!” Când mă gândesc la viitor, am două opțiuni: Mă pot „încrede în înțelepciunea mea” și pot continua cu tot felul de idei după cum cred eu că viața mea ar trebui să fie. Și apoi să aștept ca Dumnezeu să facă planurile acestea realitate. Sau pot spune: „Dumnezeu, îmi pun viața total în mâna Ta. Cred din toată inima că orice ai planificat pentru viața mea, va fi cel mai mare bine pentru mine. Indiferent ce-mi aduce viața, eu am încredere în Tine.”
Înseamnă asta că nu sunt niciodată ispitită la singurătate? Că atunci când văd alte femei de vârsta mea cu familiile lor, nu sunt atrasă să vreau același lucru? Ba da, dar am credință în Dumnezeu care-mi dă puterea să neg aceste gânduri, aceste ispite, și să îmi păstrez comoara mea în lucrurile cerești, în loc să caut lucrurile pământești. (Matei 6:19-20)
Capitolul 4 din Filipeni este plin de cuvinte încurajatoare: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.” Filipeni 4:11. Cu asta lucrez acum în viața mea. Că sunt căsătorită sau nu, bogată sau săracă, de trec prin timpuri grele sau bune este complet irelevant, căci mă încred total în Dumnezeu și devin recunoscătoare. În Filipeni 4:6 scrie: „Nu vă îngrijorați de nimic.” Dumnezeu Își are mâna întinsă peste toate aceste lucruri!
Viața nu este plictisitoare!
Și viața nu este plictisitoare! Când mă predau total ca să slujesc lui Dumnezeu, îmi predau timpul, energia și talentele mele pentru a binecuvânta pe ceilalți, pentru a sluji în biserică și pentru a face viața bună pentru familia și prietenii mei, inima mea devine plină și fericită! Acest instinct natural pentru o familie este încă acolo, dar nu i-am permis să preia conducerea.
Am experimentat că, atunci când iau lucrurile astfel și predau total toate celelalte gânduri, viața mea devine bogată și plină. Nu trebuie să mă îngrijorez pentru viitor. „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa…” Filipeni 4:19. Cred în această promisiune, iar ea este valabilă pentru toată eternitatea!
Aceste versuri sunt favoritele mele din cartea noastră de cântări „Căile Domnului”
„Azi, aici ajută-mi Domnul meu!
dă-mi înțelepciunea Ta pe cale;
asta-i ziua mea, prin harul Tău
voi primi din virtuțile Tale!”
Deci nu mă consolez cu cuvinte goale despre cum Dumnezeu vrea să-mi dea pe cineva special. Nu, ci mângâierea mea este în faptul că Dumnezeu călăuzește fiecare pas din viața mea. Indiferent care sunt circumstanțele, Dumnezeu le-a planificat pe toate pentru a-mi sluji spre bine. Iar dacă sunt credincioasă să mă încred în El în fiecare pas din viață, El va pregăti o răsplată veșnică pentru mine. Cu sigurnață este o luptă, dar este singurul lucru care-mi dă pace în inimă. Iar viața mea este bogată și fericită!
Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.